Potrivit unor vrednice izvoare, scrise şi nescrise, în vremurile pe când era greu de stăvilit setea de pământ a cotropitorilor, pe când norodul cădea înrobit de lăncile veninoase şi inimile pustii ale acestora, pe ţinutul sălbatic din aproprierea Işnovăţului, îşi găsi loc de popas un baci.

Aerul candid, mirosul de iarbă crudă, viaţa care zvâcnea în acel sol, a creat o conexiune sacră ce l-a făcut să rămână. Şi venit-a lume, şi cătunul înflorea. Trai simplu avea ţărănimea.

Mulţi bătrâni ofiliţi şi nevolnici fuseră şterşi de timp, dar istoria de aici mai adăpostea şi doi fii ai baciului. Unul a moştenit, cu iubire, îndeletnicirea părintelui său, iar altul- pios, vigilent şi iute, pe un cal mereu în spume, în vâltoarea vântului, cu arcul strâns în bolta fierbinte a palmei- străjuia aşezarea.

Era un ritual solemn şi matinal ca, încălecat fiind, să străpungă el liniştea zorilor, să trezească norodul, dealurile binecuvântate şi soarele neobosit. Drept recompensă, dădea târcoale viilor îngrijite de mumele june, bând licoarea roşie şi tămăduitoare, stoarsă cu pumnu-i vânjos.

Pacea cătunului avea să fie curmată curând, căzută sub securea călăilor.

În una dintre dimineţi, clopotul a sunat, răspândind teroarea. Suferinţa se apropia. Aerul devenea gros şi gri. Pământurile se pârjoleau. Durerea se răspândea şi pătrundea în trupurile obosite şi speriate ale moldavilor, fără cruţare.

Fuse o năvalnică şi sângeroasă furtună. Liniştea, ce se instaurase după plecarea hoardei, domina peste cătun.

O mişcare tresări. Însângerat şi rănit, înfrângând sfârşitul, se ridică de la sol, Kabi – viteazul cal, rămas singurul stăpân peste ţinut.

Atunci vremea de domnie peste ţară, îi aparţinea lui Ştefan cel Mare, care, aflând de această cruzime, a pedepsit vrăjmaşii şi a făcut ştire, printr-un document că aceste pământuri le vor stăpâni unii oşteni de-ai săi, care cu credinţă şi curaj le vor face să prospere.

Viaţa a continuat să curgă în istorie. Aşezării i s-a dat denumirea de Băcioi, deoarece baciul fuse cel care semănă viaţa în ţinut şi baci a fost un urmaş al lui. Kabi fusese găsit pe dealuri, în vii, de către oşteni. Adesea la închinarea paharelor cu vin, lăudau armăsarul Kabi şi arcaşul. Toate podgoriile erau legate de istoria lor. Aşa a luat naştere KABIVIN ce are ca simbol arcaşul călare pe un puternic cal de luptă.

Sfârşit.